Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările

vineri, 2 mai 2008

Amintiri ...













Acum multi ani in urma, copil fiind, am fost selectionata de catre un antrenor sa fac atletism de performanta. Am fost incantata, imi placea mult sa alerg, faceam mereu intreceri cu baietii din fata blocului pe care ii "bateam" mereu.

Dupa aproximativ o luna, doua de antrenamente, care erau mai mult o joaca fiind la inceput, antrenorul ne anunta ca trebuie sa participam la crosul Tineretului care, cum altfel, urma sa aiba loc exact intr-o alta zi de 2 mai - Ziua Tineretului.

Emotii mari pentru ca una era joaca din sala de atletism si altceva primul meu concurs adevarat.

Vine si ziua concursului, aveam de alergat cred vreo 500 m, facem incalzire si primesc ultimele sfaturi care m-au speriat si mai tare.

Imi zice antrenorul: nu te duci la linia de start decat in ultima clipa. Te prefaci ca te incalzesti si de abia cand se striga "fiti gata" si ii vezi pe toti pregatiti de plecare de abia atunci te duci si te asezi in fata lor, ca altfel te calca astia in picioare.

Al doilea sfat a fost: cel putin 20 de metri dupa ce pornesti alergi cu coatele departate de corp si spre exterior (atletii alearga cu coatele lipite de trunchi) ca sa poti sa-i impingi pe aia care vor intra in tine.

Ei bine, nu erau suficiente emotiile primului meu concurs adevarat, au mai venit si sfaturile astea doua care m-au speriat si mai tare. Cum adica sa intre in mine? De ce sa cad?

Copil ascultator am facut asa cum mi s-a spus si tare bine a fost. In spatele meu s-au impiedicat, s-au impins, au cazut, a fost o nebunie.

Am alergat si am iesit, surprinzator si pentru mine, pe locul III in conditiile in care la crosul respectiv alergau si altii cu cativa ani mai mari decat mine.

Au urmat: surpriza mea, felicitarile colegilor, asteptarile antrenorului confirmate, ca nu degeaba ma selectase pentru acest sport; ceva, ceva vazuse el.

A doua zi numele meu aparea in ziarul local iar parintii, foarte mandrii, au decupat acea mica stire si au pus-o bine. Cred ca mai am si acum bucatica aceea de ziar ingalbenita de vreme.

De ce mi-am adus aminte de asta acum? deoarece azi e Ziua Tineretului si tot intr-o zi ca asta am castigat eu locul III la primul meu concurs de atletism.

Dupa asta au urmat antrenamentele din ce in ce mai serioase, cantonamentele, deplasarile si concursurile adevarate. Asta insa este alta poveste ..

luni, 12 noiembrie 2007

La multi ani, Nadia!




Acum 46 de ani de nastea la Onesti, cea care mai tarziu in 1976 a fost supranumita "Zana de la Montreal".
La Jocurile Olimpice de Vara din Montreal – Quebec micuta Nadia primea prima nota de 10 din istoria gimnasticii pentru o evolutie perfecta.

Ea a obtinut atunci, cinci note de zece, de fiecare data computerul fiind pus in dificultate pentru ca nu stia sa afiseze nota!

In 1999 primeste titlul de “Sportiva secolului XX”, atribuit oficial la Viena.

Pe 18 iulie 2007, Nadia Comaneci intra in
Cartea recordurilor.

Am punctat doar cateva evenimente mai importante din cariera Nadiei Comaneci. Cuvintele sunt de prisos iar informatii suplimentare se pot gasi oricand pe internet.




La multi ani, Nadia!





Vezi si: Nadia Comaneci a intrat in Cartea Recordurilor

vineri, 26 octombrie 2007

A murit Nicolae Dobrin....

A murit Nicolae Dobrin. Anul 2007 se pare ca este anul mortii celebritatilor. Prea multi oameni de valoare au murit anul acesta.
Nu am sa scriu cine a fost si ce a realizat Dobrin in cariera sa de fotbalist. Au scris altii mult mai documentat decat as putea s-o fac eu si amanunte se pot citi aici si aici.
Eu scriu despre Dobrin pentru ca de fiecare data cand ii auzeam numele imi aduceam aminte de tata. Era idolul sau. Tata jucase fotbal in tinerete si fara a fi microbist inrait urmarea meciurile de fotbal. Imi aduc aminte ca il intrebam cand privea cate un meci la televizor: "tata, cu cine tii?" iar raspunsul era mereu acelasi "cu cei care joaca mai bine". Nu avea echipa favorita, ii placea doar jocul in sine si spectacolul pe care un meci bun de fotbal il poate oferi. Copil fiind, prea mica si neinteresata de fotbal, l-am intrebat: "da' tie de cine iti place cel mai mult?" iar raspunsul a fost: DOBRIN pentru ca joaca de placere, pentru ca se joaca cu mingea si cu adversarii. Am crescut, tata nu mai era printre noi, dar de cate ori auzeam numele lui Dobrin nu puteam sa nu ma gandesc la tata. L-am vazut pe Dobrin jucand si am inteles de ce-i placea tatei. Se juca pe teren, se juca cu mingea facand niste driblinguri extraordinare. Nu privea mingea, se uita in ochii adversarului si dribla. Nu mai stiu in ce meci, oricum intr-unul international, unul din adversari s-a dus sa-i ia mingea. Dobrin a ramas pe loc, cu piciorul pe minge, jucandu-se cu ea si privindu-l in ochi pe celalalt. Adversarul a stat doar cateva secunde in fata lui, dupa care dand din maini a neputinta s-a intors si a plecat fara a mai incerca sa-i ia mingea.
Stiam ca era poreclit "Gascanul" dar tarziu am aflat pentru ce. Era numit asa exact pentru ceea ce vazusem si eu si multi altii: nu se uita la minge cand juca, o simtea.
"Nu trebuia sa ma uit la balon, intrucat ma asculta si venea dupa mine. De asemenea, stiam mereu unde se aflau colegii, fara a fi nevoit sa arunc vreo privire in jur. Cred ca din aceasta cauza prietenii ma strigau Gascanul, a dezvaluit Nicolae Dobrin. "
A avut nesansa sa traiasca si sa joace in Romania comunista, intr-o tara care nu avea voie sa aiba talente si idoli. Cel mai bun fotbalist roman si poate daca ar fi avut sansa, unul dintre cei mai buni ai lumii, nu mai este.


joi, 19 iulie 2007

Nadia Comaneci a intrat in Cartea Recordurilor

HotNews.ro:

Fosta gimnasta Nadia Comaneci, multipla campioana olimpica, mondiala si europeana, a intrat in Cartea Recordurilor.

La Jocurile Olimpice din 1976 Nadia a obtinut sapte note de 10 la o singura editie a J.O.

Stirea AICI

Iar Academia Recordurilor Mondiale scrie:

"[July 18] MONTREAL, Canada--With a total of seven perfect ten scores at Montreal 1976 Games, Olympic legend Nadia Comaneci set a world record for the most 10 scores at a single edition of the Olympic Games. She captured the hearts of the world and became the first gymnast in history to know what it's like to be perfect. "

Aici intreaga stire care merita citita. Ziua de 18 iulie va fi declarata Ziua Recordurilor Mondiale in amintirea uneia dintre cele mai frumoase evolutii din istoria olimpiadelor.

Nadia Comaneci - A perfect ten


surse:hotnews.ro;
worldrecordsacademy.org

 
Related Posts with Thumbnails