Mi s-a intamplat de multe ori ca, manata de impulsul primei impresii a ceea ce citisem sau auzisem, sa ma apuc sa scriu despre ceva sau cineva. O parte din aceste insemnari au fost publicate, cele mai multe nu.
Pe masura ce scriam si implicit ma descarcam, simteam ca ma potolesc si ca, poate, parerea mea nu este suficient argumentata pentru a o putea face publica.
Astfel am adunat multe insemnari, pe care ulterior am decis sa nu le postez pe blog.
Parte din ele, desi inspirate de anumite evenimente ale momentului respectiv, sunt de actualitate chiar si acum dupa atata timp. Altele reflecta doar reactiile mele, as zice copilaresti, la anumite intamplari. Recitindu-le, am zambit si le-am sters.
In ultima vreme mi-am pus de foarte multe ori problema: sa scriu despre asta sau nu? Ce ar trebui postat si deci facut public si ce ar trebui sa tin doar pentru mine?
M-am hotarat deci sa renunt la autocenzura asta stupida si sa scriu ori de cate ori consider ca am ceva de spus.
Imi asum riscul de a o da in bara cu pareri tampite sau poate slab argumentate. Nu ma pricep la toate, nu sunt atotstiutoare.
Exista de altfel si optiunea comentariilor in care, cei care ajung pe aici, pot combate sau sprijini parerile mele.
De ce scriu toate acestea acum? Pentru ca desi aceasta insemnare exista de foarte mult timp in draft, melodia pe care am reascultat-o recent mi-a dat impulsul necesar sa o finalizez si sa o public.
Lucruri care ne enervează la locul de muncă
Acum 2 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu